Aţi fost toamna în Iaşi?

Aici lucrurile au alt ritm. Se mişcă încet, exact ca vorba oamenilor. Nu-mi dau seama ce te impresionează mai mult: simplitatea vieţii, căldura cu care eşti primit sau oraşul în plină toamnă arămie!

Parcă auzi în Copou paşii poeţilor ce umblă brambura printre frunze şi ceruri învolburate, spărgând nuci în pumni şi desenând mustăţi copiilor cuminţi de pe margine. Te uiţi în jur cu sete, fotografiezi cu privirea oameni, clădiri...surprinzi emoţii. Aici ai timp pentru gânduri!

Aici toamna are sens. Este plină de poezie, de doruri multe, de emoţii puternice, de frunze ruginii şi miros de tinereţe nebună.

Este anotimpul care vorbeşte despre plecări din care nu ne-ntoarcem nicicând … şi despre poveştile netrăite până la capăt. Despre trădări ale propriului suflet şi despre drumurile care şi-au pierdut sensul. Despre făgăduinţe uitate şi înnoite.

Măcar de mi-aş aminti unde mi-am pierdut paşii...

Photo made by Mariana Nikolova

E ca atunci când clipeşti.

Pentru o fracţiune de secundă, întunericul capătă miros de struguri şi migdale...

Bine v-am regăsit! E toamnă!

Încerc de câteva zile să identific 'motivul' pentru care am lăsat să treacă o perioadă atât de lungă fără să mai scriu. Fapt care a dus la o inevitabilă analiză a conţinutului şi scopului acestui blog.

După banala scuză "Nu am mai avut timp!" - repetată de câteva ori în gând, drept justificare - mi-am adus aminte, inevitabil, de o conversaţie avută în această vară, cu Adrian Ciubotaru. Conversaţie în urma căreia m-am ales cu următoarele cuvinte, notate îngrijit pe spatele unei cărţi de vizită: "Timpul nostru disponibil este redat de starea noastră de spirit!"

Iată o altă direcţie de analiza! Ultima perioadă din viaţa mea?! Într-un cuvânt: agitaţie. În mai multe: maturizare personală şi profesională. Mult mai puţin timp pentru cărţi, fotografie, călătorii.

Realizând că un blog construit în jurul pasiunilor, într-o perioadă în care ai mult prea puţin timp pentru ele, se află în pericolul de a sfârşi, m-am încăpăţânat să nu-i permit trecerea în nefiinţă, atât de timpuriu.

Deşi îmi este dor de orele lungi de răsfăţ, mi-am dat seama că de prea multe ori mi-am pictat oboseala pe chip fără motive temeinice.

Închei acest post cu un minunat citat din Nicolae Iorga:
"După furtunile sufletului, ca şi după ale naturii, învie flori ce se credeau uscate!"

şi cu un ...
Bine v-am regăsit!E toamnă!

Urban Soup Nights

S-a încheiat şi Urban Soup Nights! Povesteam aici ce a însemnat pentru mine primul Soup Nights. Vorbeam despre voluntariat şi implicare!

În mare parte despre asta a fost vorba şi în seara de 5 septembrie: o mână de oameni care au curaţat legume, au lipit etichete şi afişe, au mutat mese, scena, bidoane cu apă etc. Voluntari plini de energie, implicare, mici piedici peste care întreaga echipa a trecut cu zambetul pe buze, comunitate, prieteni.

S-a servit: supa de ceapă, specialitatea lui Copolovici, supă thailandeză pregatită de către Victor Melian, supă de pui daruită pentru această cauză nobilă de către Andreea Cimpoeşu. De asemenea, trupa de dans irlandez Irish Way ne-a încantat privirile cu un dans frumos şi plin de energie! A fost ocazia perfectă pentru a reîntâlni prieteni buni (care, întâmplător, au şi conturi pe Twitter sau deţin un blog), am cunoscut oameni care credeau în puterea exemplului şi am rămas în compania lor până noaptea târziu.

Rezultatul: s-au strans, în numai 3 ore, 2400 RON! Banii donaţi merg către Fundaţia Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii “Grigore Alexandrescu”. Se mai pot face donaţii in contul RO54RNCB0072049707680001 (banca BCR), indiferent de suma depusă.

Cum am spus şi pe Twitter: Pozele făcute de mine la Urban Soup Nights pe Flikr sau Transfer. Enjoy!

Au mai scris despre acest eveniment şi: Copolovici, KorinnaMS, Sorin Rusi, aBogdan, Piticu, Sabina Cornovac, Elena Cîrîc, Andreea Paraschiv, eCostin.

Poupée Juliette

Soup Nights

Post preluat de pe www.soupnightsromania.com

Din voluntariat se poate invata …viaţa

Am rugat-o pe Carmen sa ne ajute sa va explicam cum e cu SoupNights, i-am cerut sa-mi spuna cum i s-a parut ei primul eveniment SoupNights, cel de la Street Delivery din iunie. Mai jos aveti ceea ce a scris.
Guest post: Carmen Rusu

Întotdeauna vor exista oameni cu întrebări seci : La ce bun? Ce rost are? Crezi că schimbi ceva? Postul acesta este scris mai mult pentru oamenii care vor să creadă decat pentru cei care au îndoieli. Este pentru oamenii care doresc să ştie că, uneori, este nevoie de 5 minute să schimbi viaţa cuiva. Pentru că, din momentul în care oferi unui copil din plasament o portocala şi acesta îşi înfige dinţii cu putere în fruct, neştiind că dincolo de coajă se află partea comestibilă, devii conştient de rolul tău în viaţa unui om. Pentru că, întâlnirea cu o persoană care a adoptat primul copil la varsta de 18 ani te inspiră. Pentru că, 3 ore din viaţa ta petrecute făcând supă pot însemna, uneori, peste 50 de vieţi de copii.

Începusem acum o vreme să scriu depre lucrurile mărunte dar care, uneori, fac diferenţa. Despre Soup Nights am gasit idei măzgălite pe o foaie, date şi emoţii. Mi-au revenit în minte zâmbetele oamenilor, cuvintele frumoase, binecuvântările celor două doamne care şi-au adus special copila să guste supa noastra şi ne-au întreţinut cu poveşti până seara târziu. Păstrez încă amintirea unor oameni cu suflete frumoase, implicaţi în acest proiect.

Cu ce am ajutat eu la Soup Nights? Am facut supă alături de Adrian Ciubotaru şi Simona Stănescu pe o strada deschisă oamenilor creativi şi dornici să se implice în cauze umanitare. Mai exact supă de legume servită cu mirodenii alese. Am avut sprijinul unor oameni minunaţi din blogosferă care şi-au pus creativitatea în mişcare şi au răguşit scandând “Hai la supă!”. Mica pană de curent şi oala care nu mai vroia să clocotească odată nu au reprezentat motive de panică ci ocazia unor zambete pline de înţelegere din partea oamenilor care aşteptau răbdători porţia de supă. Ajutorul dat a fost unul cât se poate de spontan iar seara s-a dovedit a fi un adevarat succes. Totul pentru copiii de la Spitalul Marie Curie.

Îmi amintesc că am venit însoţită de 2 prieteni şi am plecat având 12, plus sentimentul că am făcut, împreună cu ei, ceva minunat.

Aşadar, Tara, nu-mi mulţumi pentru că, de fapt, eu sunt cea care trebuie să-ţi mulţumească! Pentru prieteni, emoţii şi posibilitatea de a ajuta!

Carmen R.

In time

Oraşul şi oamenii

Cine s-a gândit să compare oamenii cu un oraş? Zidurile scrise cu memoria, misterul oamenilor cu o cafenea veche de zeci de ani?

Unii ar fi gradini frumoase pe care le vizitezi şi deseori îţi imaginezi cum ar fi să trăieşti acolo pentru vecie. Alţii, intersecţii cu multe indicatoare şi fluiere bezmetice care te îndreaptă fie în stanga fie în dreapta.

Pentru mine, oraşele au avut întotdeauna o forţă de fascinaţie, un miraj care îşi are originea în mişcarea lor caleidoscopică. Îmi revin în minte multe imagini.

Oraşe mari, tentaculare care se hrănesc cu energia oamenilor, de beton şi sticlă, aride ca nişte peisaje lunare. Oraşe vechi încremenite în tiparele altui timp, devitalizate. Oraşe opulente etalând în vitrine o bogăţie de prost gust. Oraşe sărace ce se apleacă umile în faţa ploii, vântului şi mizeriei. Oraşe pline de linişte în care timpul decide, împreună cu clopotul bisericii, sfârşitul unei zile.

Oraşe strălucitoare sau cenuşii, omogene sau hibride, exuberante sau triste, respingătoare sau pline de o stranie atracţie, fiecare având ceva inconfundabil.

Oameni strălucitori sau cenuşii, omogeni sau hibrizi, exuberanţi sau trişti, respingători sau plini de o stranie atracţie, fiecare având ceva inconfundabil...