inainte de tacere part 1

"Eram intr-o cafenea din Retiro, cand te-ai apropiat sa-mi ceri niste monede, iar eu te-am intrebat daca vrei sa te asezi. Erai unul dintre cei multi, care cerseau cu inocenta, ca ingerii exclusi dintr-un cer pervers si straniu. Nu ma cunosteai, desigur, si m-am bucurat ca ne-am intalnit. Pentru ca, la varsta ta frageda, aveai privirea imbatranita de acele atrocitati care, in scurt timp, marcheaza pe corp si in suflet devastarea pe care o aduc anii.
(...) nu stiu de ce ma gandesc la Rimbaud. Poate fiindca si el apartinea rasei celor care canta la durere. Rimbaud care, pe strazile Parisului, se hranea cu coji de paine veche pe care le scotea din gunoaie si dormea noaptea chircit pe la porti. Mi-am amintit de vorbele sale: "Viata adevarata lipseste".
Si, inchis in acest birou vechi, asezat pe marginea patului revad micul desen reprezentand o casa,pe care mi l-ai daruit, iar eu credeam ca asta era casa visurilor tale, cu flori, ferestre micute si perdelute, cu un semineu mare in mijloc care imprastia un fum colorat, toata aceasta magie incantatoare a copiilor, pe care nici macar mizeria n-o poate sterge.
Am stat si am scris aceste randuri pe care, probabil, nu le vei citi niciodata; as vrea sa te ocrotesc in vreun fel. Ce mizerie, lumea asta!"
Inainte de tacere-Ernesto Sabato

Cati "Rimbaud" traiesc acum pe strazi, cati oare se afla sub un stigmat nefast si sunt condamnati inca de la nastere la o viata plina de suferinta?! Ce este pana la urma statutul, si de ce ne luptam, calcand uneori pe cadavre, pentru el ?Intrebari retorice.

Daca aş fi o carte...

... probabil as fi "Amintirile unei fete cuminti"-Simone de Beauvoir

Am simţit că...
"Pe pajiştile şi în padurile acestea unde nu se vedea urmă de om, am crezut că ating acea realitate supraomeneasca la care aspiram. Îngenunchiam ca să culeg o floare şi deodata mă simţeam ţintuită la pământ, covarşită de greutatea cerului, fără să mai pot face o mişcare: o anume spaimă şi un anume extaz îmi dăruiau sentimentul veşniciei..."

Ce poate fi mai plăcut decât ore de linişte lânga un râu, în care scrii şi priveşti în jurul tău cu fascinaţie. Mintea este complet relaxată, corpul pare un fulg, iar peste tălpile tale curge o istorie! Să respiri. Pur si simplu să respiri şi să ţi se pară că o faci pentru prima data în viaţă! Să ai sentimentul că nimic din ce ai crezut că este important nu se ridică la înalţimea acestui moment!

Într-un leagan vechi de 25 de ani, m-am urcat desculţă, am închis ochii şi am început să-mi iau avânt!Mi-am simţit faţa mângâiată, părul răsfirat iar ochii vedeau dicolo de pleoape...!

Georges Perec-Un homme qui dort

Un om care doarme
-fragmente-
"Ceasul suna, dar nu faci nici o miscare, ramai in pat, inchizi ochii la loc. Si in camerele invecinate incep sa sune ceasurile.Auzi apa curgand,usile trantindu-se, pasi coborand in graba scarile.(...)Nu faci nici o miscare si nici ca vei face vreuna. Altcineva, o sosie,un dublu fantomatic si meticulos face, poate, in locul tau, unul cate unul gesturile pe care tu nu le mai faci: se scoala, se spala, se barbiereste, se imbraca si pleaca. Il lasi sa se napusteasca pe scari, sa alerge pe strada, sa prinda autobuzul din mers, sa ajunga la ora stabilita cu sufletul la gura, triumfator, la usile salii de examen.(...)

Ceea ce te tulbura, te emotioneaza, te sperie, dar uneori iti provoaca exaltarea, nu este bruschetea metamorfozei tale ci, dimpotriva, tocmai sentimentul vag si apasator ca nu este vorba de asa ceva,ca nimic nu s-a schimbat,ca ai fost dintotdeauna asa, chiar daca nu o stii decat azi, asta, in oglinda plesnita, nu e noul tau chip ci mastile care au cazut, pe care caldura din camera le-a facut sa se topeasca, pe care toropeala le-a dezlipit.(...)

Umbli, umbli intruna la nimereala. Mergi. Toate clipele sunt totuna, toate spatiile se aseamana.Nu te grabesti niciodata,nu te ratacesti niciodata.Nu te uiti cat este ceasul. Nu ti-e somn. Nu ti-e foame. Nu casti niciodata. Nu izbucnesti niciodata in ras.(...
Nici o ierarhie, nici o preferinta. Indiferenta ta e lineara: om cenusiu pentru care cenusilul nu evoca nici o mohoreala. Nu insensibil, ci neutru. Apa te atrage deopotriva cu piatra, intunericul deopotriva cu lumina ,caldura, deopotriva cu frigul. Nu exista decat mersul tau si privirea ta, care se atinteste si aluneca, ignorand frumosul, uratul, familiarul, surprinzatorul, neretinand niciodata decat combinatii de forme si de lumini care se fac si se desfac, fara incetare, pretutindeni, in ochiul tau in tavan, la picioarele tale, pe cer, in multimi.(...)
Acum esti stapanul anonim al lumii, cel asupra caruia istoria nu mai are nici o putere(...)."
Georges Perec