Showing posts with label balada calatorului. Show all posts
Showing posts with label balada calatorului. Show all posts

Monday, October 25, 2010

Conturul literelor

Fericit e călătorul acela care, după un drum lung şi plictisitor, cu ploaie şi frig, cu înjurături prinse din zbor, cu zdrăngănit de uşi şi cu tot soiul de nemernici întâlniţi în cale, vede, în sfârşit, acoperişul casei sale şi luminile calde din interior. Ştie că îl aşteaptă încăperile primitoare umplute de strigătele celor care îi ies în întâmpinare, cu vorbe blajine şi sărutări liniştitoare pe obraji, întrerupte de îmbrăţişări drăgăstoase, ce au darul de a alunga din suflet orice urmă de nelinişte.

Mi se pare că de multe ori caut ceva cu totul străin, ceva fără legătură cu viaţa mea obişnuită, ceva care să nu fie, totuşi, prea greu de găsit. Şi mă mişc greoi. Între imaginea călătorului fericit care găseşte căminul, are luminile, siguranţa şi între mereu călătorul înfrigurat, care o să se sprijine apatic cu un braţ de balustrada covertei, privind pasagerii de pe bord, precum şi pe cei de pe ţărm ce se învârt fără treabă, aşteptând plecarea corabiei.

Câteodată, îmi doresc să vă scriu aşa cum pictorii mari au reuşit să transforme Roma în tablouri uriaşe, pe care să le vadă şi Dumnezeu: fără crispare, justificat, cu rădăcina în zbucium. Să gândesc frumos în cuvinte, ori de câte ori se întâmplă ceva cu mine. De bine. De rău nu.

Tuesday, September 21, 2010

'Oraşul din imagini'






*
'Oraşul din imagini'. Realitatea.

Cele două lumi n-au nimic în comun. În ciuda aparenţelor zgomotoase, a decorurilor multicolore, a unei agitaţii continue, adevărata Realitate, sensul ei îmi scapă des.

'Oraşul din imagini' îţi propune, adesea, o meditaţie dureroasă şi aparent nefirească. Îţi oferă, cu gratuitatea enervantă a lucrurilor profunde, stări bizare, pe care le încerci în momentele de mare agitaţie, atunci când încerci şi, uneori, reuşeşti să nu mai schimbi nimic în jurul tău - în Realitate.

*

Primele cuvinte scrise în cele patru zile. Zile liniştite în care am încetat să mai caut răspunsuri. Zile în care am mers. Fără ţintă, fără timp, fără oprelişti. În care am stat. Fără ţintă, fără timp, fără oprelişti. În care am cunoscut poveştile unei case frumoase...


...ce poartă numele unei femei distinse, cu rochie albă şi mănuşi negre din catifea. Păstrează la gât trandafirii pictaţi pe perete, iar şalul ei împrumută culoarea cerului. Poţi vedea dimineaţa cum faldurile rochiei plutesc pe scările de mahon, până sus, în mansardă. Acolo, totul se opreşte.


Wednesday, November 4, 2009

Monday, November 2, 2009

Sunday, November 1, 2009

Monday, March 2, 2009

Daca aş fi o carte...

... probabil as fi "Amintirile unei fete cuminti"-Simone de Beauvoir

Am simţit că...
"Pe pajiştile şi în padurile acestea unde nu se vedea urmă de om, am crezut că ating acea realitate supraomeneasca la care aspiram. Îngenunchiam ca să culeg o floare şi deodata mă simţeam ţintuită la pământ, covarşită de greutatea cerului, fără să mai pot face o mişcare: o anume spaimă şi un anume extaz îmi dăruiau sentimentul veşniciei..."

Ce poate fi mai plăcut decât ore de linişte lânga un râu, în care scrii şi priveşti în jurul tău cu fascinaţie. Mintea este complet relaxată, corpul pare un fulg, iar peste tălpile tale curge o istorie! Să respiri. Pur si simplu să respiri şi să ţi se pară că o faci pentru prima data în viaţă! Să ai sentimentul că nimic din ce ai crezut că este important nu se ridică la înalţimea acestui moment!

Într-un leagan vechi de 25 de ani, m-am urcat desculţă, am închis ochii şi am început să-mi iau avânt!Mi-am simţit faţa mângâiată, părul răsfirat iar ochii vedeau dicolo de pleoape...!