Sunday, September 6, 2009

Urban Soup Nights


S-a încheiat şi Urban Soup Nights! Povesteam aici ce a însemnat pentru mine primul Soup Nights. Vorbeam despre voluntariat şi implicare!

În mare parte despre asta a fost vorba şi în seara de 5 septembrie: o mână de oameni care au curaţat legume, au lipit etichete şi afişe, au mutat mese, scena, bidoane cu apă etc. Voluntari plini de energie, implicare, mici piedici peste care întreaga echipa a trecut cu zambetul pe buze, comunitate, prieteni.

S-a servit: supa de ceapă, specialitatea lui Copolovici, supă thailandeză pregatită de către Victor Melian, supă de pui daruită pentru această cauză nobilă de către Andreea Cimpoeşu. De asemenea, trupa de dans irlandez Irish Way ne-a încantat privirile cu un dans frumos şi plin de energie! A fost ocazia perfectă pentru a reîntâlni prieteni buni (care, întâmplător, au şi conturi pe Twitter sau deţin un blog), am cunoscut oameni care credeau în puterea exemplului şi am rămas în compania lor până noaptea târziu.

Rezultatul: s-au strans, în numai 3 ore, 2400 RON! Banii donaţi merg către Fundaţia Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii “Grigore Alexandrescu”. Se mai pot face donaţii in contul RO54RNCB0072049707680001 (banca BCR), indiferent de suma depusă.

Cum am spus şi pe Twitter: Pozele făcute de mine la Urban Soup Nights pe Flikr sau Transfer. Enjoy!

Au mai scris despre acest eveniment şi: Copolovici, KorinnaMS, Sorin Rusi, aBogdan, Piticu, Sabina Cornovac, Elena Cîrîc, Andreea Paraschiv, eCostin.

No comments: