Prima dimineata cand il vedea asa cum este el intr-adevar. In copilarie,o cucerise prin veselia si verva lui; cand a crescut a inceput sa-l admire mai serios. Mostenise de la el aceeasi luciditate, care o indreptatea sa emita in orice imprejurare,judecati fara drept de apel. O intimida privirea, o intimida si vocea.

Exista o sumedenie de subiecte despre care nici prin minte nu i-ar fi trecut sa vorbeasca cu el. Caci ea nu era pentru dansul trup, ci spirit. Totul era foarte clar, el nu se apleca pana la ea ci o ridica pana la el. Astfel se inradacina mandria unei maturitati intr-un corp de copil. Scapa de pasivitatea copilariei. Intra in marele circuit uman,in care,isi zicea ea,fiecare este de folos celorlalti. Daca pana atunci se marginise sa fructifice ingrijirile primite, pentru prima oara , la randul ei, era folositoare cuiva. Era inzestrata cu ceea ce se cheama o natura fericita; intotdeauna a fost de parere ca realitatea este mai suculenta decat mirajele. Lucrurile care existau pentru ea erau cele care ii apartineau. Valoarea pe care le-o acorda o apara de dezamagiri, nostalgii, regrete. Astfel lucrurile de care era legata se dovedeau mai puternice decat cele la care ar fi putut spera.

Adevar: totul se rezuma la egoismul unei I persoane metamorfozata intr-un loc secund(II). Urma de lasitate se reflecta pana si la cel mai inalt nivel: cel al scrierii. Mi-e dor de manusa rosie, de simplitate, de zambete, de tine..prietenie. Mi-e dor de mine.

de vorba cu Dumnezeu

copilul unui Lipscani fara flori...

Ma exilez adesea intre peretii acestia aromati.Ma caut printe fotografii necunoscute,printre cerneala rasturnata peste foi atinse de vreme,prin rochii nemuritoare,prin coloane de fum si ceara.Sunt fete de marmura care asteapta sa le cureti de praf cu privirea,sa le atingi cu suflul cald si sa le asterni usor in cutia amintirii.

Nu dorea mult.Scotea cuvinte de sub ruine fara manusile de catifea.Ii sangerau mainile.Pielea zdrentuita era patura pentru constiinta lasata pe front.Uneori visa.Iarba,mirosul marii,vopseaua proaspata ce se asternea pe bancile lor.Ale femeilor cu parul lung ce maturau cu rochiile nisipul cumparat cu 1 penny firul.Se gandea ca nu mai are mult daca poate sa simta briza ce-i pieptana parul asemenea unei iubite cu degete lungi de pianista.Era mirosul unei primaveri in care copilul a fost crescut de bunica cu flori de corcodus si cu degete uscate,cu plita si pamant ars de lacrimi...

Loving ROBBIE WILLIAMS!
Artistul care si-a facut un mic spatiu in sufletul meu.25 de milioane de discuri vandute de la debutul solo incoace – recordul Guiness pentru 1.6 bilete vandute intr-o zi.Inainte de-a fi recunost ca unul dintre cei mai buni solisti britanici ai tuturor timpurilor, Robbie a fost componentul unui boyband-fenomen: Take That. Iar muzica a avut-o in sange din tinerete, ca si gustul pentru extravagante...Un solist care te uimeste prin capcitatea de a transmite emotie pe scena,de a aduna la concerte stadioane,campuri intregi cu oameni si de a intra prin muzica,versuri in contact cu fiecare dintre acestia.Din punctul meu de vedere -o legenda inca in viata.Recomand Dvd-ul original cu Robbie williams in concert Live at Knebworth,England( ascultat cu volumul la maxim si ochii relaxati).
Official website:http://www.robbiewilliams.com/
Dedic un coltisor pentru cateva fragmente din concert.
Alese:
-Come undone

-Angels

-She's the one( genial)

-Strong

-Love supreme

-Medley live-Take that-Final song

Si uite asa a venit vremea de plecat dincolo de vreme..de privit dincolo de oameni.Pe un ger naprasnic mi-am luat haina si m-am pierdut prin linistea de la metrou..Imi doream o tacere perfecta cu mine.. dar ma indreptam catre tinutul anului proaspat si imbujorat.Prinsese iz de salata colorata si friptura stropita cu licoare rosiatica.Ma indemna sa ies din cochilie si sa infulec necunoscutul.Sa sorb fumul amestecat cu sclipiri de nea.In jur sunet de sarbatoare ,in suflet sunet de pian trist cu un deget ce cadea rareori pe do de sus.Ma gandeam ce caut eu la metrou …de ce nu cauta si altcineva cu mine.Unde e manusa rosie ce imi strangea mana cu putere si cum de am plecat de acasa fara sa-mi prind parul cu mainile mamei.

Ieri am vazut un apus.Cadeau pescarusii in panzele lui ca in valatucii de vata.

Azi e doar o rascruce de drumuri.Doar cu inainte sau inapoi.De te pierzi in praful cutiilor din pod, vei uita.Ceaiurile necunoscute,fumul din privirile oamenilor.

"Sarbatoarea s-a terminat,
imi astept pedeapsa langa tribunele goale,
dar eu am vazut arzand la amiaza un nor
si-am auzit cantecul care ingenunchia caii salbateci,
iti spun, tarmul acela nu-i o simpla poveste,
eu am vazut norul si-am ascultat cantecul
si inainte de a ma invinge
soarele m-a facut fericit."O. Paler

beculete/amintiri fara timbru

3 saptamani de colinde. 10 filme americane cu happy-end. Forfota unui orasel. Beculete scoase o data pe an din podul prafuit al primariei.

Pregatiri de Craciun.

Lumini.

Case zambitoare cerului. Brad impodobit. Miros de cozonac. Vanilie. Scortisoara. Mar copt pe strada. Vitrine stralucitoare.

Lumini.

Ninge. Ger incat ti se lipesc narile. Plimbari la ora 1 noaptea. Cer roz. Sentiment alb. Cunoscuti. Straini. Cunoscuti straini.

Lumini.

…

Asa se duce o zi de Craciun in oraselul fara cinema, dar cu cei mai frumosi copaci albi. Oraselul cu un parc nevizitat, urland a amintiri. Parcul unde e o femeie pe bancă şi-i creşte părul. O lume transparentă pe trotuare, în case şi după vitrine. O strada cunoscuta in care poti sa-ti auzi respiratia. Miros de fum amestecat cu ger. Scartaitul pasilor pe zapada moale. Oraselul copilariei, adolescentei. Oraselul sarutului. Banca inghetata a unui parc si colindele ce rasunau pretutindeni. Colindele. Vorbele. Zambetele. Prietenii…Prietenii…

Lumini.

Podul alb.Trenuri tacute.Orizont.Trepte inghetate.Dincolo de ele-oraselul.

Din nou colinde. Un altfel de sunet decat cel al colindelor ar fi ca o usa trantita peste degetele tandretii. Lucrurile se aştern liniştite ca un strat de zăpadă. Nu sclipesc. Au doar o singurătate ce naşte impresii. Este doar 25 decembrie…sarbatoare de suflet in..

Oraselul de lumini.

………………………………………………………………………………………….

“Intrebarile nerostite de obicei stau tolanite undeva la umbra unui gand, si rareori se ridica curioase ca firul de iarba, sfioase si aproape nebagate in seama, invaluindu-ne pervers, ca o panza transparenta aruncata fara intentie peste un fluture amortit de roua diminetii. Un ochi neavizat ar cadea in contemplatie, cautand penelul care a zugravit aceasta scena atemporala, uitand ca deasupra oricarui zburator asteapta acul tremurand sa patrunda cu un scartait prelung cartonul invechit al insectarului. Ce esti de fapt, in afara unui alergator ca toti ceilalti pe culoarele lungi si intortocheate ale acestui labirint in care ne gasim si ne pierdem zilnic, ne irosim in asteptarea celuilalt, uneori despartiti de doar o fereastra? De ce nu o sarim, as vrea sa intreb. De ce continuam drumul pe coridorul din stanga, cand celalalt a fost zarit alergand spre dreapta? De ce alegem partea insorita a soselei cand intuim ca celalalt inoata in noroi pana peste genunchi? Dar mai ales de ce jucam acest joc pretinzand ca avem cuburi cu care sa inaltam falnice palate, cand noua ni s-a dat doar o mana de bile? E usor de raspuns printr-o intrebare? Nu stiu, poate e firea noastra sa ne speriem prea repede cand in fata se deschide o portita de scapare, sau cand am zarit lumina la capatul tunelului care duce afara, si sa ne aplecam exact atunci spre lucruri marunte, o frunza cazuta sau o picatura de ploaie! Si chiar si atunci ne grabim, caci clepsidra a fost intoarsa cu o repeziciune marsava, si nu stiu de ce dar simt ca cineva a furat o parte din nisipul acesteia? De ce? De ce? De ce? Pentru ca putem gandi, pentru ca ne indoim, pentru ca avem dreptul, egal masurat, la fericire si la nefericire, pentru ca depinde de noi daca vrem sa gandim raiul ca un perete plin de fluturi morti, sau ca pe un camp verde, cu caprioare si flori roz... De mici am fost invatati prin jocuri, sa gandim dincolo de patratul imediatului vizual. Ce-ar fi sa ne imaginam ca in spatele tabloului cu caprioare si flori sunt si leii, care mai devreme sau mai tarziu vor ataca caprioarele?"

Nu exista legatura mai buna intre ganduri si sentimente. De aceea,va fi intotdeauna portita pe care cresc flori de gheata, precum si geamul aburit de atatea neadevaruri. Lasam. totusi, sarbatoarea asta sa ne aduca aminte de noi..de cei care vor "frumosul si binele"...

CRACIUN FERICIT!

fragment...

Ma gandesc doar ca avea,mai ales seara,momente de linistire a simturilor ,mai calme,in care cuvintele ii semanau putin cu mormaitul soldatilor marsaluind fiecare in partea lui.Ii zaresc si acum chipul obosit printre picaturile reci.Prea reci, gandeam eu pe atunci, pentru o fiinta atat de istovita.Ii picurau minutele si nu simtea decat o invaluire calduta pe sub paltonul de stofa groasa.Nu era doar timpul caci si timpul nu a trecut …a fost.Ii sunase ultima bataie si intunericul era din nou tacut.Ochi albastri,pleoape de ceara intarita,batai slabe.Liniste si zgomot.Dureros de negru era cerul noaptea,dureros de stinse erau si stelele dar nu era nimic dureros pentru fiinta istovita.Credea ca linistea nu este cuviincioasa , isi acoperise fata cu mainile si astepta zgomotul.Si scartaitul tramvaiului a adus lumina…Minutele se adunau pe un scaun rece.Tacerea crestea doar intre noi asa cum creste o apa.In rest era zgomot ..de roti,de luna stinsa,de cautari.Umblam cu oglinda prin tramvai,apoi pe strada.Oglinda era istovita.Sufla rar.Minutele se adunau pe banca.
Ii era teama ca nu o sa se mai vada intr-o zi,de aceea se agata in fiecare clipa de imaginea reflectata..de culoarea stinsa a ochilor,de suflul rar ..Pacat ca minutele oglinzii au poposit prea mult pe banca......eu plecasem de mult ..

...deoarece as putea fi o pana in aripile uriasei pasari-idei dar nu sunt decat stropul care cade pe langa ,ma infior la gandul ca linistea ar putea insemna doar un sfarsit provizoriu.

pentru ca totul s-a terminat asa..

m-am cautat in dimineata asta in tot si in nimic. Nu eram.
Te citesc "pe tine" si iata-ma!.

…

e crancena vorba ta, ca vantul urland sub stresini.

vreau sa ma uit pe geam..atatia oameni care au imbracat lumina pe dos

atatia oameni care poarta camasi-minciuna si se falesc cu ele

balangane pendulul intre ce am fost si ce nu sunt..

buna ziua.nu v-am mai vazut de o vreme

stiu.nici eu nu ma vad prea des..imi sufla vantul prin doruri

astept.o sa-mi construiesc un pod si o sa-l impodobesc cu piatra

se vor scurge minutele si-mi vor inunda monotonia..astept