amintiri fără timbru

Prima dimineata cand il vedea asa cum este el intr-adevar. In copilarie,o cucerise prin veselia si verva lui; cand a crescut a inceput sa-l admire mai serios. Mostenise de la el aceeasi luciditate, care o indreptatea sa emita in orice imprejurare,judecati fara drept de apel. O intimida privirea, o intimida si vocea.

Exista o sumedenie de subiecte despre care nici prin minte nu i-ar fi trecut sa vorbeasca cu el. Caci ea nu era pentru dansul trup, ci spirit. Totul era foarte clar, el nu se apleca pana la ea ci o ridica pana la el. Astfel se inradacina mandria unei maturitati intr-un corp de copil. Scapa de pasivitatea copilariei. Intra in marele circuit uman,in care,isi zicea ea,fiecare este de folos celorlalti. Daca pana atunci se marginise sa fructifice ingrijirile primite, pentru prima oara , la randul ei, era folositoare cuiva. Era inzestrata cu ceea ce se cheama o natura fericita; intotdeauna a fost de parere ca realitatea este mai suculenta decat mirajele. Lucrurile care existau pentru ea erau cele care ii apartineau. Valoarea pe care le-o acorda o apara de dezamagiri, nostalgii, regrete. Astfel lucrurile de care era legata se dovedeau mai puternice decat cele la care ar fi putut spera.

Adevar: totul se rezuma la egoismul unei I persoane metamorfozata intr-un loc secund(II). Urma de lasitate se reflecta pana si la cel mai inalt nivel: cel al scrierii. Mi-e dor de manusa rosie, de simplitate, de zambete, de tine..prietenie. Mi-e dor de mine.