fragment...

Ma gandesc doar ca avea,mai ales seara,momente de linistire a simturilor ,mai calme,in care cuvintele ii semanau putin cu mormaitul soldatilor marsaluind fiecare in partea lui.Ii zaresc si acum chipul obosit printre picaturile reci.Prea reci, gandeam eu pe atunci, pentru o fiinta atat de istovita.Ii picurau minutele si nu simtea decat o invaluire calduta pe sub paltonul de stofa groasa.Nu era doar timpul caci si timpul nu a trecut …a fost.Ii sunase ultima bataie si intunericul era din nou tacut.Ochi albastri,pleoape de ceara intarita,batai slabe.Liniste si zgomot.Dureros de negru era cerul noaptea,dureros de stinse erau si stelele dar nu era nimic dureros pentru fiinta istovita.Credea ca linistea nu este cuviincioasa , isi acoperise fata cu mainile si astepta zgomotul.Si scartaitul tramvaiului a adus lumina…Minutele se adunau pe un scaun rece.Tacerea crestea doar intre noi asa cum creste o apa.In rest era zgomot ..de roti,de luna stinsa,de cautari.Umblam cu oglinda prin tramvai,apoi pe strada.Oglinda era istovita.Sufla rar.Minutele se adunau pe banca.
Ii era teama ca nu o sa se mai vada intr-o zi,de aceea se agata in fiecare clipa de imaginea reflectata..de culoarea stinsa a ochilor,de suflul rar ..Pacat ca minutele oglinzii au poposit prea mult pe banca......eu plecasem de mult ..

...deoarece as putea fi o pana in aripile uriasei pasari-idei dar nu sunt decat stropul care cade pe langa ,ma infior la gandul ca linistea ar putea insemna doar un sfarsit provizoriu.