Mă simt datoare să agaţ încă o amintire frumoasă în cui. Aceea a ultimelor cursuri din cei trei ani de facultate! A ceea ce a părut, în fapt, a fi ultima zi de facultate.
Acum 3 ani de zile mă mutam în Bucureşti, trăgând după mine un bagaj plin cu speranţe, iluzii şi convingeri copilăreşti. În mai putin de 2 luni lăsam acest bagaj pe băncile unei gări zgomotoase pentru a începe o "viaţă nouă". Aşa îmi place să numesc eu această etapă care, oarecum, se încheie.
De atunci, m-am mutat de 6 ori. Într-un singur an am cunoscut peste 100 de oameni, am avut 189 colegi de facultate, m-am împrietenit cu peste 50 dintre ei, am ieşit în peste 20 de ceainării, am fost de peste 50 de ori la film, de 4 ori la Operă, de prea puţine ori la teatru. Am învăţat peste 10 kilograme de cursuri, am citit alte 20 de kilograme de cărţi, am ascultat zeci de discursuri ale profesorilor. Am făcut 1 scurt-metraj, am analizat sute de cuvinte, imagini, lumini, linii, culori, emoţii, triburi, dialecte, culturi, reclame, campanii, societăţi, filme... Am supravieţuit cu 2 ore de somn 3 zile. În urma mea au fost închise luminile din sala 4 a Bibliotecii Universitare, de cel puţin 4 ori. Uneori, am stat 12 ore în facultate. Alteori, m-am trezit la ora 5 pentru a ajunge la cursul ţinut la 8 dimineaţa. Din cauza unui 91, am ajuns la 5 minute după închiderea uşii şi am petrecut, drept răzbunare, 6 ore citind într-un Cişmigiu aproape pustiu. Am mâncat cei mai mulţi covrigi cu susan şi am zâmbit cât am putut de des. Am fotografiat toate colţurile Lipscaniului în pauzele de facultate. Am făcut de 2 ori insolaţie, aştepând în soare la fântâna de la Universitate. Am căzut de 3 ori pe gheaţă, în faţa uşii de la Litere. Am râs zgomotos. Am cunoscut oameni minunaţi. Am prieteni pe care i-aş păstra o viaţă întreagă!
Tot în aceeaşi perioadă a apărut şi acest blog-album în care am lipit cu grijă fotografii şi am scris în dreptul lor: amintiri fără timbru. Nu mă opresc aici. Promit că voi scrie, cu cel mai mândru subiectivism, şi o filă virtuală plină de elogii merituoase la adresa colegilor mei, a profesorilor şi a facultăţii de Litere, secţia Comunicare şi Relaţii Publice. Dar nu acum. Acesta a fost doar un moment în care mi-am adus aminte că au trecut 3 ani de amintiri, încheiaţi de 2 profesori care vor avea întotdeauna respectul pe care îl atribui doar oamenilor care m-au învăţat de-a lungul vieţii tainele bunătăţii, arta cuvintelor frumoase, a simţului practic, a liniştii interioare, posibilitatea de a atinge culori.
Aştept cu nerăbdare prima sâmbătă din iunie a anului 2020!
Acum 3 ani de zile mă mutam în Bucureşti, trăgând după mine un bagaj plin cu speranţe, iluzii şi convingeri copilăreşti. În mai putin de 2 luni lăsam acest bagaj pe băncile unei gări zgomotoase pentru a începe o "viaţă nouă". Aşa îmi place să numesc eu această etapă care, oarecum, se încheie.
De atunci, m-am mutat de 6 ori. Într-un singur an am cunoscut peste 100 de oameni, am avut 189 colegi de facultate, m-am împrietenit cu peste 50 dintre ei, am ieşit în peste 20 de ceainării, am fost de peste 50 de ori la film, de 4 ori la Operă, de prea puţine ori la teatru. Am învăţat peste 10 kilograme de cursuri, am citit alte 20 de kilograme de cărţi, am ascultat zeci de discursuri ale profesorilor. Am făcut 1 scurt-metraj, am analizat sute de cuvinte, imagini, lumini, linii, culori, emoţii, triburi, dialecte, culturi, reclame, campanii, societăţi, filme... Am supravieţuit cu 2 ore de somn 3 zile. În urma mea au fost închise luminile din sala 4 a Bibliotecii Universitare, de cel puţin 4 ori. Uneori, am stat 12 ore în facultate. Alteori, m-am trezit la ora 5 pentru a ajunge la cursul ţinut la 8 dimineaţa. Din cauza unui 91, am ajuns la 5 minute după închiderea uşii şi am petrecut, drept răzbunare, 6 ore citind într-un Cişmigiu aproape pustiu. Am mâncat cei mai mulţi covrigi cu susan şi am zâmbit cât am putut de des. Am fotografiat toate colţurile Lipscaniului în pauzele de facultate. Am făcut de 2 ori insolaţie, aştepând în soare la fântâna de la Universitate. Am căzut de 3 ori pe gheaţă, în faţa uşii de la Litere. Am râs zgomotos. Am cunoscut oameni minunaţi. Am prieteni pe care i-aş păstra o viaţă întreagă!
Tot în aceeaşi perioadă a apărut şi acest blog-album în care am lipit cu grijă fotografii şi am scris în dreptul lor: amintiri fără timbru. Nu mă opresc aici. Promit că voi scrie, cu cel mai mândru subiectivism, şi o filă virtuală plină de elogii merituoase la adresa colegilor mei, a profesorilor şi a facultăţii de Litere, secţia Comunicare şi Relaţii Publice. Dar nu acum. Acesta a fost doar un moment în care mi-am adus aminte că au trecut 3 ani de amintiri, încheiaţi de 2 profesori care vor avea întotdeauna respectul pe care îl atribui doar oamenilor care m-au învăţat de-a lungul vieţii tainele bunătăţii, arta cuvintelor frumoase, a simţului practic, a liniştii interioare, posibilitatea de a atinge culori.
Aştept cu nerăbdare prima sâmbătă din iunie a anului 2020!
2 comments:
Și eu aștept prima sâmbătă din iunie 2020...se vor aduna atâtea amintiri...
@Roxana: Îţi imaginezi, 10 ani de amintiri! :)
Post a Comment