Fericirea pe ziua de azi...

Monolog:

-"Imi placea sa vorbesc. Tot ce ma frapa in cursul unei zile povesteam,sau cel putin incercam sa o fac. Imi era teama de noapte, de uitare, imi parea nespus de rau sa las prada tacerii tot ceea ce vazusem, simtisem, iubisem.
Imi doream un condei, hartie si stiinta de a le folosi!De ce am ales scrisul ca metoda de exteriorizare? Copila fiind nu-mi luam niciodata in seama mazgaliturile; adevarata mea preocupare era cunoasterea! Adolescenta, preferam scrisorile si jurnalele. Intuiam eu ca astfel de scrieri retineau timpul. Visam mereu mai mult decat puteam sa am, imi construiam lumea fara colturi. Doream sa fiu propria mea cauza si propriul scop! Acum..."

Incepusem acum o vreme sa scriu despre lucrurile marunte pe principiul: "Viata nu se masoara in numarul de respiratii pe care le avem, ci in momente care ne taie rasuflarea". Am gasit idei mazgalite pe o foaie, date si emotii. Mi-am adus aminte de ce imi spunea un prieten drag: "o zi in care n-ai privit cerul e o zi pierduta". De multe ori cred ca e suficient atat, sa iti permiti ragazul sa privesti cateva clipe in sus. Nu zice nimeni ca trebuie sa te pierzi in "contemplari", ci doar sa te opresti din cand in cand pentru a realiza ca mai simti!
Exemple:
31.07.2008
Miros de lemn lacuit. Nori in forma de copil dolofan. Balconul din micro 5 unde ma asez pe jos si scriu cateva ore. Oamenii. Zambetul. Ferestre folosite in loc de usi.
15 august 2008
Am redescoperit creionul si carbunele. Adieri ale vantului. Lectii de chitara. O seara eleganta. Fuga pe motocicleta. Placerea de a simti dorul.
20 august 2008
Poteci neumblate. Munti de sare. Vanatoare de fulgere. Oameni cu sclipiri in ochi. Sentimentul unui traznet trecand pe langa ureche. Mers prin ploaie.

Razvratire...

Razvratirea mea este infantila,stiu...dar ce inventie minunata e omul!

Tranformi realitatea si esenta in clisee si apoi le blamezi pentru ca stii ca tu ai intotdeauna raspunsurile corecte si intr-un fel iti guvernezi propria lume. Iar de n-o faci inca, fugi dupa asta toata viata. Te privesti atent intr-o oglinda si, chiar si examinandu-te de aproape, gasesti ca arati mai bine ...decat ceilalti.
E drept ca asta se intampla la lumina slaba a inserarii care vine din spatele tau, dar nu conteaza. Acum nimic nu te opreste sa iesi increzator pe strada si sa razi de imperfectiunile altora. Mai cauti adevar in chipul tau? Mai cunosti compasiunea? Indiferenta ta este inutila. Refuzul tau este inutil. Neutralitatea ta nu inseamna nimic. Fiecare zi iti va manca rabdarea si-ti va goli ipocrizia eforturilor tale.Ti-ai construit si distrus refugiile in mod constant:ordinea si inactivitatea, deriva sau somnul, momente neutre, scurgerea umbrelor. Dar jocul s-a terminat. Lumea nu s-a clintit. Indiferenta nu te-a facut diferit.

Am din nou sentimentul unei voci care urla fara ecou. Merg pe strada si parca intru intr-o copilarie autista in care nimeni nu vede, nu aude si nu vorbeste cu nimeni. Ne aflam intr-o vanzoleala continua, alarmanta, derizorie. Asta doar pentru ca existenta noastra neinsemnata sa devina mai putin subtila. Ce ne multumeste, de fapt,in viata? Micile luxuri care ne gadila orgoliul, care ne incanta retina sau papilele sau timpanul...
Senzatii pasagere, superficiale. Admiratia provenita de la o gloata cat mai mare? Cu ce folos te alegi din admiratia unor oameni care oricum se vor face cenusa la fel ca tine? Lumea este un cuvant prea mare pentru omul care se incapataneaza sa-si contruiasca o alternativa intotdeauna superioara realitatii. Ne mintim unii pe altii, ne folosim de cuvinte, de corpuri, ne chinuim sa gasim slabiciuni doar pentru ca mai apoi sa ne folosim de ele in scopuri egoiste, ne jucam cu sentimente, cu ganduri, ne impunem si ne multumim cu admiratia superficiala a celor din jur, ne incanta invidia si ne sacrificam vietile pentru aceste scopuri sublime.

p.s.: razvratire inspirata de "Un om care doarme" si de cei 100 dincolo de ferestre!

Evenimente

Am fost la ...

Respir!

seara.liniste.un sentiment de goliciune.camere neluminate in fata.multe amintiri vuind a crivat prin mintea mea.fragmente.dorinta de a spune prea multe.chinul de a ma exprima.frica de greseala.oameni care dorm.oameni care plang.oameni care uita.care-si amintesc.pofta de culori.un azi ce se scutura de ploaie.un maine.

RESPIR!

Silence...“There are times when silence has the loudest voice” . Leroy Brownlow

inainte de tacere part 1

"Eram intr-o cafenea din Retiro, cand te-ai apropiat sa-mi ceri niste monede, iar eu te-am intrebat daca vrei sa te asezi. Erai unul dintre cei multi, care cerseau cu inocenta, ca ingerii exclusi dintr-un cer pervers si straniu. Nu ma cunosteai, desigur, si m-am bucurat ca ne-am intalnit. Pentru ca, la varsta ta frageda, aveai privirea imbatranita de acele atrocitati care, in scurt timp, marcheaza pe corp si in suflet devastarea pe care o aduc anii.
(...) nu stiu de ce ma gandesc la Rimbaud. Poate fiindca si el apartinea rasei celor care canta la durere. Rimbaud care, pe strazile Parisului, se hranea cu coji de paine veche pe care le scotea din gunoaie si dormea noaptea chircit pe la porti. Mi-am amintit de vorbele sale: "Viata adevarata lipseste".
Si, inchis in acest birou vechi, asezat pe marginea patului revad micul desen reprezentand o casa,pe care mi l-ai daruit, iar eu credeam ca asta era casa visurilor tale, cu flori, ferestre micute si perdelute, cu un semineu mare in mijloc care imprastia un fum colorat, toata aceasta magie incantatoare a copiilor, pe care nici macar mizeria n-o poate sterge.
Am stat si am scris aceste randuri pe care, probabil, nu le vei citi niciodata; as vrea sa te ocrotesc in vreun fel. Ce mizerie, lumea asta!"
Inainte de tacere-Ernesto Sabato

Cati "Rimbaud" traiesc acum pe strazi, cati oare se afla sub un stigmat nefast si sunt condamnati inca de la nastere la o viata plina de suferinta?! Ce este pana la urma statutul, si de ce ne luptam, calcand uneori pe cadavre, pentru el ?Intrebari retorice.

Daca aş fi o carte...

... probabil as fi "Amintirile unei fete cuminti"-Simone de Beauvoir

Am simţit că...
"Pe pajiştile şi în padurile acestea unde nu se vedea urmă de om, am crezut că ating acea realitate supraomeneasca la care aspiram. Îngenunchiam ca să culeg o floare şi deodata mă simţeam ţintuită la pământ, covarşită de greutatea cerului, fără să mai pot face o mişcare: o anume spaimă şi un anume extaz îmi dăruiau sentimentul veşniciei..."

Ce poate fi mai plăcut decât ore de linişte lânga un râu, în care scrii şi priveşti în jurul tău cu fascinaţie. Mintea este complet relaxată, corpul pare un fulg, iar peste tălpile tale curge o istorie! Să respiri. Pur si simplu să respiri şi să ţi se pară că o faci pentru prima data în viaţă! Să ai sentimentul că nimic din ce ai crezut că este important nu se ridică la înalţimea acestui moment!

Într-un leagan vechi de 25 de ani, m-am urcat desculţă, am închis ochii şi am început să-mi iau avânt!Mi-am simţit faţa mângâiată, părul răsfirat iar ochii vedeau dicolo de pleoape...!