In ultimii trei ani toamna a adus shimbari …care in general m-au preocupat prea mult ca sa mai observ culori, mirosuri sau chiar zile ploioase ca aceasta. ..am ajuns si eu la concluzia ca bancile nu-s nu stiu cat de reci, ca lumea din parc e in fond doar un decor la care poti pana la urma si renunta, ca cerul ala gri e de fapt reflexia blocurilor ceausiste in apa si totul e cu …fundul in sus.Mergem de fapt pe un asfalt atat de inscis,martor al pacatelor noastre incat nu mai delimitam subteranul de ce este „sus”. Un paradox spune că lumea este aşa cum o percepem. Nu este greu de înţeles de ce toţi cei care intrau în oraşul de smarald din poveste purtau ochelari verzi.Intre noi şi lume există nişte ochelari, adevărate filtre care diferă de la un grup uman la altul, de la un timp la altul, sau chiar de la un om la altul. Pentru că aceste filtre sunt imperceptibile, putem să credem că ceea ce vedem (cu ochii noştri, nu-i aşa?) sau ceea ce auzim (cu urechile noastre, desigur!) este incontestabilul adevăr al lumii. Ca de obicei, suntem tentaţi să considerăm că simţurile noastre nu ne mint şi nu ne înşală, fiind acele porţi prin care lumea intră în noi într-un flux năvalnic, neîntrerupt şi liber.Totusi ..ultimii trei ani toamna a adus schimbari … Din cauza unui exces de zel am strivit ochelarii verzi si acum vad toate culorile.La nuante mai lucrez.Am inceput sa vad lumea prin lentilele altora .Scuza:asa mi s-a spus ca e bine sa fac in cei 3 ani cu surplus de facultate.De aceea ,nu sunt sigura ca atunci cand ma uit in „sus” nu vad de fapt asfaltul pe care toti pasim in directii diferite…scriitura de sfarsit de saptamana se incheie cu o nelamurire.De ce li se pare absurd cand cer un CER?
No comments:
Post a Comment