…e din ce in ce mai greu sa fixezi cu privirea o zi. L-am privit trei ore şi el nu s-a mişcat. Azi a întârziat mai mult. A apus mai devreme …se face toamna.Gandesc…cand umbra perdelei ajunge pana la mine este sigur intre cinci si sase si atunci intru iarasi in timp,auzind ceasul.Ticaie.Am iesit din camera si n-a mai fost.Hotarasc sa-mi imbrac dimineata de luni cu alta haina decat cea de spital…sa o parfumez cu flori aruncate la colt de strada …sa adun aburii din conducte si sa ma incalzesc pe drum ..vreau sa ma joc cu toamna.Ea se supara si pleaca.Vine iarna.Acum o saptamana am cumparat zgomotul si furia asteptand metroul.5 lei pentru un Faulkner mi-am zis ca este pomana curata.67 de pagini in metrou,autobuz,tren.Concluzia:nu poti sa citesti zgomotul si furia decat atunci cand treci prin zgomot si furie.Intr-adevar tacerea are un rol vital in comunicare..in viata..in societate.Simt cum timpul ma face felii si se joaca cu mine.De aceea nu ma mai uit la ceas…nu-l mai aud.Simt doar umbre..

In ultimii trei ani toamna a adus shimbari …care in general m-au preocupat prea mult ca sa mai observ culori, mirosuri sau chiar zile ploioase ca aceasta. ..am ajuns si eu la concluzia ca bancile nu-s nu stiu cat de reci, ca lumea din parc e in fond doar un decor la care poti pana la urma si renunta, ca cerul ala gri e de fapt reflexia blocurilor ceausiste in apa si totul e cu …fundul in sus.Mergem de fapt pe un asfalt atat de inscis,martor al pacatelor noastre incat nu mai delimitam subteranul de ce este „sus”. Un paradox spune că lumea este aşa cum o percepem. Nu este greu de înţeles de ce toţi cei care intrau în oraşul de smarald din poveste purtau ochelari verzi.Intre noi şi lume există nişte ochelari, adevărate filtre care diferă de la un grup uman la altul, de la un timp la altul, sau chiar de la un om la altul. Pentru că aceste filtre sunt imperceptibile, putem să credem că ceea ce vedem (cu ochii noştri, nu-i aşa?) sau ceea ce auzim (cu urechile noastre, desigur!) este incontestabilul adevăr al lumii. Ca de obicei, suntem tentaţi să considerăm că simţurile noastre nu ne mint şi nu ne înşală, fiind acele porţi prin care lumea intră în noi într-un flux năvalnic, neîntrerupt şi liber.Totusi ..ultimii trei ani toamna a adus schimbari … Din cauza unui exces de zel am strivit ochelarii verzi si acum vad toate culorile.La nuante mai lucrez.Am inceput sa vad lumea prin lentilele altora .Scuza:asa mi s-a spus ca e bine sa fac in cei 3 ani cu surplus de facultate.De aceea ,nu sunt sigura ca atunci cand ma uit in „sus” nu vad de fapt asfaltul pe care toti pasim in directii diferite…scriitura de sfarsit de saptamana se incheie cu o nelamurire.De ce li se pare absurd cand cer un CER?

Inceput

Sambata. Zic eu: prea devreme. Duminica. Zic eu: prea devreme. Luni. Zic eu: cred ca am pierdut tarziul. Am avut dreptate, toamna chiar se vedea mai bine de la fereastra mea care da in hol. Acum, in fiecare dimineata, admir capodoperele gri si inalte ale unor oameni inventivi si plictisiti in acelasi timp de prea multul somn al stramosilor nostri...lor. A inceput si studentia.

Obsedant suna cuvintele "sa va traiti studentia" auzite deja de prea multe ori din partea unor profesori care isi etaleaza cunostintele in fata noastra -"bobocii". Echivalam aceasta perioada cu viata si deja suna a slogan cheap si tot atat de gresit. Insa, din cauza ca noi nu suntem decat niste note muzicale pe un portativ prestabilit, totul tine de "urechea muzicala" a fiecaruia. Din aceasta cauza am inceput eu acest an cu un şut in partea dorsala si cu imensul sacrificiu de a-mi arunca intr-un colt toate cartile cu tenta romantica in favoarea celor care "taie in carne vie"(in situatia de fata carnea nu mai sta la abator ci, a inceput sa fie taiata in plina strada). Incep procesul de a admira o societate infecta, purtatoare de bacterii, sa o analizez, sa o admir, sa o upgradez. Pierduta putin printre termenii neologici mult prea des folositi, imi vine sa ma "ofuschez"(precum o buna prietena imi zicea) si sa incep. Ceva. In nici un caz sa invat pentru primul examen stabilit pe data de 25 ianuarie, intre orele 10-12.

Sa cred ca "mentorii" mei sunt niste fiinţe fermecătoare în volutele planului ascuns al lumii, aratandu-se prin ploaia venită de dincolo de orizontul vizibil, plămădind noi fiinte - pe noi, pana atunci niste imberbi? Ca sunt pregatiti sa ne indrume pasii catre cunoasterea palpabila? Nu e mai frumos totusi sa privesti norii trandafirii decat sa ii consideri doar ingramadirea nevolnica a unor picaturi de apa?

Banuiesc ca stiu nimicul. Banuiesc ca or sa incerce sa (ma faca sa) cunosc totul. Nimicul. Totul. De ce nu te intreaba mai intai daca ai chef sa traversezi globul in 3 zile?!