amintiri fără timbru

“cineva acolo sus te iubeste”… copilul intreaba :cine?batrana raspunde : »D-zeu,maica.In el trebuie sa ai incredere si in cuvantul Lui.Noi toti suntem copiii Lui si cei care au urmat calea cea dreapta si cei care s-au ratacit pe scurtaturile vietii. "Peste ce viata ironica am dat si eu .Ce ar trebui sa cred ,ca Dumnezeu este cauza existentei noastre,ca El este o fiinta necesara si noi doar niste papusi din praf si apa care ne supunem naturii necesare a lui Dumnezeu ?.Asta credea Spinoza,nu si eu.Eu m-am simtit mereu singura.Uneori ma intreb daca nu un Cineva trage sforile si priveste cu un zambet sarcastic si un simt al umorului morbid,cum ne zbatem ca niste pestisori intr-o farfurie cu apa.

Cea mai statornica frica a copilariei mele a fost frica de singuratate.Imi amintesc ca absenta oamenilor mari ma infricosa.Pe la varsta de 10 ani cand eram deja « mare » si puteam fi lasata singura acasa ,tot plangeam pe ascuns mamei sa imi lase usa deschisa si 2 vecine straja.Eram ingrozita.Imediat cum se inchidea usa un monstru incepea sa isi infiga adanc coltii in piciorul meu.Ma durea.Si ma doare si acum,cand musca.Eram lasata singura intr-o casa atat de mare .Ajungeam cu greu la clanta .Ingrozita de minutele de tacere ajungeam sa strig,sa urlu,sa plang atat de tare incat alarmam toti vecinii de peste drum.Bineinteles ajungeam sa deschid usa oricui imi promitea putina dulceata de trandafiri si sunetul unor picioare grabite de atat treaba prin curte .Numai zgomot sa fie pe langa mine.La eterna intrebare « de ce plangi »eternul raspuns « ma doale piciolu’ ».Poate de aceea vecinii mei de peste drum imi sunt atat de dragi acum .Am avut si eu un rol in viata lor .In fiecare zi fiind prezenta la masa lor de pranz pentru ca ma apuca plansul in mod constant pe la aceeasi ora,anuntam « tina tina cocoteste cioba !!! ».Maturizat mai tarziu in « vecina vecina clocoteste ciorba !!! »Nu recunosteam niciodata ca imi este frica,eram prea »mare « pentru asta si pana la urma mama si tata erau plecati « pentru mine »Nu intelgeam ce vor sa zica.Dar am crescut cu aceste cuvinte. »Plecam pentru tine ».Era rusinos sa recunosc ca faceam tot teatrul ala pentru ca imi este frica de ceva.Cand ma lua mama in brate si ma saruta domol pe frunte,dispareau toate .Se topeau toate nelinistile,fugea monstrul inapoi,puteam sa sar coarda cu piciorul ala.

Am crescut.Frica de singuratate a ramas.Tind sa cred ca este singura constanta in viata mea de pana acum.Si acum ma macina aceeasi frica .Numai ca strigatul care alarma inainte vecinii imi trezeste toate simturile acum.In fiecare noapte.Se mai aude totusi daca asculti cu atentie.Tipa inauntru pentru ca nu mai am vecini sa-mi promita dulceata si sunt prea mare sa ma ia mama in brate.Monstrul traieste.Reuseste sa se infrupte cu bucati mari din mine ori de cate ori reuseste sa scape din zgarda aia la care am lucrat atatia ani.Pentru ca ironia sortii singuratatea de care imi era asa de frica copil fiind, imi ghideaza drumul si acum,singuratate pe care am metamorfozat-o in singulariatate.Totul este un mare zid de care se izbeste orice tentativa .M-am obisnuit cu ea asa cum un bolnav reuseste sa accepte ca are diabet si ca toata viata trebuie sa ia de trei ori pe zi cate un pumn de pastile si sa-si infiga de la varsta frageda seringa cu insulina.Pastilele singuratatii sunt oamenii-meteorit care dispar atat de repede ca uiti si ce dorinta ti-ai pus cand i-ai vazut cazand spre tine.Inca imi astept insulina.Pana atunci ma multumesc cu zile in care soarele patrunde si in camera mea desi geamul da in hol.

Saptamana asta iar m-a durut piciorul.Am simtit muscatura bestiei ca niciodata.Iar am stranutat si n-am mai stiut unde sunt.Iar am vrut sa ma ia mama in brate si sa ma sarute pe frunte domol.M-am lipit brutal de papusa pe care o caram dupa mine prin praf si am adormit cu ea.In fiecare noapte timp de o saptamana.Pentru mine se terminasera oamenii.

Acum doua zile mi-am amintit… “cineva acolo sus te iubeste”…copilul intreaba :cine?batrana raspunde : »D-zeu,maica.In el trebuie sa ai incredere si in cuvantul Lui.Noi toti suntem copiii Lui si cei care au urmat calea cea dreapta si cei care s-au ratacit p scurtaturile vietii.Atunci de ce schiopatez si acum ?

Peste ce viata ironica am dat si eu…