stare

De la o vreme am un sentiment straniu. Ies pe strada si parca intru intr-o copilarie autista.
nimeni nu vede pe nimeni
nimeni nu aude pe nimeni
nimeni nu vorbeste cu nimeni!
Ne aflam intr-o vanzoleala continua, intr-un du-te vino alarmant...derizoriu. Asta doar pentru ca existenta noastra neinsemnata sa devina mai putin subtila si mai usor de observat.
Ce ne multumeste, de fapt,in viata? Micile luxuri care ne gadila orgoliul, care ne incanta retina sau papilele sau timpanul...Senzatii pasagere, superficiale. Admiratia provenita de la o gloata cat mai mare. Cu ce folos te alegi din admiratia unor oameni care oricum se vor face cenusa la fel ca si tine? Esti om! Nimic mai mult. Nimic mai putin. Tarana.
Poate, totusi, ai un dram de noroc si va creste un copac prin fostul tau cap. Poate va mai pastra un pic din esenta ta in frunzele sale. Poate i se vor ondula radacinile prin toracele tau, precum niste coaste lemnoase. Poate coloana vertebrala iti va fi izvor. Poate va curge,fara ezitare, spre mare.
Si cat de frig ti se face cand te gandesti la asta! Si cat de teama! Si uite cum tu tot nu poti analiza ce inseamna viata ...si uite cum nu beneficiezi de impartialitatea eternitatii...

-e stare de toamna,stare de plecare,stare de ploaie...stare de



revin.