Ruginind in verde

Toamna

Arriere-saison

"cum vad eu lumea"

Georges Perec-Un homme qui dort

Un om care doarme
-fragmente-
"Ceasul suna, dar nu faci nici o miscare, ramai in pat, inchizi ochii la loc. Si in camerele invecinate incep sa sune ceasurile.Auzi apa curgand,usile trantindu-se, pasi coborand in graba scarile.(...)Nu faci nici o miscare si nici ca vei face vreuna. Altcineva, o sosie,un dublu fantomatic si meticulos face, poate, in locul tau, unul cate unul gesturile pe care tu nu le mai faci: se scoala, se spala, se barbiereste, se imbraca si pleaca. Il lasi sa se napusteasca pe scari, sa alerge pe strada, sa prinda autobuzul din mers, sa ajunga la ora stabilita cu sufletul la gura, triumfator, la usile salii de examen.(...)

Ceea ce te tulbura, te emotioneaza, te sperie, dar uneori iti provoaca exaltarea, nu este bruschetea metamorfozei tale ci, dimpotriva, tocmai sentimentul vag si apasator ca nu este vorba de asa ceva,ca nimic nu s-a schimbat,ca ai fost dintotdeauna asa, chiar daca nu o stii decat azi, asta, in oglinda plesnita, nu e noul tau chip ci mastile care au cazut, pe care caldura din camera le-a facut sa se topeasca, pe care toropeala le-a dezlipit.(...)

Umbli, umbli intruna la nimereala. Mergi. Toate clipele sunt totuna, toate spatiile se aseamana.Nu te grabesti niciodata,nu te ratacesti niciodata.Nu te uiti cat este ceasul. Nu ti-e somn. Nu ti-e foame. Nu casti niciodata. Nu izbucnesti niciodata in ras.(...
Nici o ierarhie, nici o preferinta. Indiferenta ta e lineara: om cenusiu pentru care cenusilul nu evoca nici o mohoreala. Nu insensibil, ci neutru. Apa te atrage deopotriva cu piatra, intunericul deopotriva cu lumina ,caldura, deopotriva cu frigul. Nu exista decat mersul tau si privirea ta, care se atinteste si aluneca, ignorand frumosul, uratul, familiarul, surprinzatorul, neretinand niciodata decat combinatii de forme si de lumini care se fac si se desfac, fara incetare, pretutindeni, in ochiul tau in tavan, la picioarele tale, pe cer, in multimi.(...)
Acum esti stapanul anonim al lumii, cel asupra caruia istoria nu mai are nici o putere(...)."
Georges Perec

stare

De la o vreme am un sentiment straniu. Ies pe strada si parca intru intr-o copilarie autista.
nimeni nu vede pe nimeni
nimeni nu aude pe nimeni
nimeni nu vorbeste cu nimeni!
Ne aflam intr-o vanzoleala continua, intr-un du-te vino alarmant...derizoriu. Asta doar pentru ca existenta noastra neinsemnata sa devina mai putin subtila si mai usor de observat.
Ce ne multumeste, de fapt,in viata? Micile luxuri care ne gadila orgoliul, care ne incanta retina sau papilele sau timpanul...Senzatii pasagere, superficiale. Admiratia provenita de la o gloata cat mai mare. Cu ce folos te alegi din admiratia unor oameni care oricum se vor face cenusa la fel ca si tine? Esti om! Nimic mai mult. Nimic mai putin. Tarana.
Poate, totusi, ai un dram de noroc si va creste un copac prin fostul tau cap. Poate va mai pastra un pic din esenta ta in frunzele sale. Poate i se vor ondula radacinile prin toracele tau, precum niste coaste lemnoase. Poate coloana vertebrala iti va fi izvor. Poate va curge,fara ezitare, spre mare.
Si cat de frig ti se face cand te gandesti la asta! Si cat de teama! Si uite cum tu tot nu poti analiza ce inseamna viata ...si uite cum nu beneficiezi de impartialitatea eternitatii...

-e stare de toamna,stare de plecare,stare de ploaie...stare de



revin.