beculete/amintiri fara timbru

3 saptamani de colinde. 10 filme americane cu happy-end. Forfota unui orasel. Beculete scoase o data pe an din podul prafuit al primariei.

Pregatiri de Craciun.

Lumini.

Case zambitoare cerului. Brad impodobit. Miros de cozonac. Vanilie. Scortisoara. Mar copt pe strada. Vitrine stralucitoare.

Lumini.

Ninge. Ger incat ti se lipesc narile. Plimbari la ora 1 noaptea. Cer roz. Sentiment alb. Cunoscuti. Straini. Cunoscuti straini.

Lumini.

…

Asa se duce o zi de Craciun in oraselul fara cinema, dar cu cei mai frumosi copaci albi. Oraselul cu un parc nevizitat, urland a amintiri. Parcul unde e o femeie pe bancă şi-i creşte părul. O lume transparentă pe trotuare, în case şi după vitrine. O strada cunoscuta in care poti sa-ti auzi respiratia. Miros de fum amestecat cu ger. Scartaitul pasilor pe zapada moale. Oraselul copilariei, adolescentei. Oraselul sarutului. Banca inghetata a unui parc si colindele ce rasunau pretutindeni. Colindele. Vorbele. Zambetele. Prietenii…Prietenii…

Lumini.

Podul alb.Trenuri tacute.Orizont.Trepte inghetate.Dincolo de ele-oraselul.

Din nou colinde. Un altfel de sunet decat cel al colindelor ar fi ca o usa trantita peste degetele tandretii. Lucrurile se aştern liniştite ca un strat de zăpadă. Nu sclipesc. Au doar o singurătate ce naşte impresii. Este doar 25 decembrie…sarbatoare de suflet in..

Oraselul de lumini.

………………………………………………………………………………………….

“Intrebarile nerostite de obicei stau tolanite undeva la umbra unui gand, si rareori se ridica curioase ca firul de iarba, sfioase si aproape nebagate in seama, invaluindu-ne pervers, ca o panza transparenta aruncata fara intentie peste un fluture amortit de roua diminetii. Un ochi neavizat ar cadea in contemplatie, cautand penelul care a zugravit aceasta scena atemporala, uitand ca deasupra oricarui zburator asteapta acul tremurand sa patrunda cu un scartait prelung cartonul invechit al insectarului. Ce esti de fapt, in afara unui alergator ca toti ceilalti pe culoarele lungi si intortocheate ale acestui labirint in care ne gasim si ne pierdem zilnic, ne irosim in asteptarea celuilalt, uneori despartiti de doar o fereastra? De ce nu o sarim, as vrea sa intreb. De ce continuam drumul pe coridorul din stanga, cand celalalt a fost zarit alergand spre dreapta? De ce alegem partea insorita a soselei cand intuim ca celalalt inoata in noroi pana peste genunchi? Dar mai ales de ce jucam acest joc pretinzand ca avem cuburi cu care sa inaltam falnice palate, cand noua ni s-a dat doar o mana de bile? E usor de raspuns printr-o intrebare? Nu stiu, poate e firea noastra sa ne speriem prea repede cand in fata se deschide o portita de scapare, sau cand am zarit lumina la capatul tunelului care duce afara, si sa ne aplecam exact atunci spre lucruri marunte, o frunza cazuta sau o picatura de ploaie! Si chiar si atunci ne grabim, caci clepsidra a fost intoarsa cu o repeziciune marsava, si nu stiu de ce dar simt ca cineva a furat o parte din nisipul acesteia? De ce? De ce? De ce? Pentru ca putem gandi, pentru ca ne indoim, pentru ca avem dreptul, egal masurat, la fericire si la nefericire, pentru ca depinde de noi daca vrem sa gandim raiul ca un perete plin de fluturi morti, sau ca pe un camp verde, cu caprioare si flori roz... De mici am fost invatati prin jocuri, sa gandim dincolo de patratul imediatului vizual. Ce-ar fi sa ne imaginam ca in spatele tabloului cu caprioare si flori sunt si leii, care mai devreme sau mai tarziu vor ataca caprioarele?"

Nu exista legatura mai buna intre ganduri si sentimente. De aceea,va fi intotdeauna portita pe care cresc flori de gheata, precum si geamul aburit de atatea neadevaruri. Lasam. totusi, sarbatoarea asta sa ne aduca aminte de noi..de cei care vor "frumosul si binele"...

CRACIUN FERICIT!

fragment...

Ma gandesc doar ca avea,mai ales seara,momente de linistire a simturilor ,mai calme,in care cuvintele ii semanau putin cu mormaitul soldatilor marsaluind fiecare in partea lui.Ii zaresc si acum chipul obosit printre picaturile reci.Prea reci, gandeam eu pe atunci, pentru o fiinta atat de istovita.Ii picurau minutele si nu simtea decat o invaluire calduta pe sub paltonul de stofa groasa.Nu era doar timpul caci si timpul nu a trecut …a fost.Ii sunase ultima bataie si intunericul era din nou tacut.Ochi albastri,pleoape de ceara intarita,batai slabe.Liniste si zgomot.Dureros de negru era cerul noaptea,dureros de stinse erau si stelele dar nu era nimic dureros pentru fiinta istovita.Credea ca linistea nu este cuviincioasa , isi acoperise fata cu mainile si astepta zgomotul.Si scartaitul tramvaiului a adus lumina…Minutele se adunau pe un scaun rece.Tacerea crestea doar intre noi asa cum creste o apa.In rest era zgomot ..de roti,de luna stinsa,de cautari.Umblam cu oglinda prin tramvai,apoi pe strada.Oglinda era istovita.Sufla rar.Minutele se adunau pe banca.
Ii era teama ca nu o sa se mai vada intr-o zi,de aceea se agata in fiecare clipa de imaginea reflectata..de culoarea stinsa a ochilor,de suflul rar ..Pacat ca minutele oglinzii au poposit prea mult pe banca......eu plecasem de mult ..

...deoarece as putea fi o pana in aripile uriasei pasari-idei dar nu sunt decat stropul care cade pe langa ,ma infior la gandul ca linistea ar putea insemna doar un sfarsit provizoriu.