Am trecut pe langa un om care stătea pe o bancă îngustă, într-o sâmbătă după-amiază, cu o carte deschisă pe genunchi, cu ochii goi. În jurul lui, ceaţă. Am mers pe o stradă mult mai veche decât tine, cu obloane trase, cu umbre mate, cu uşi de filigran.
Încă mai străbat aceleaşi străzi. Chiar dacă cerul e cenuşiu. Chiar dacă peisajul este acoperit cu valuri de ceaţă. Ştiţi, nu e atât de uşor! Trebuie să înveţi să mergi pe străzile astea ca un om singur. Să umbli fără ţintă, să vrei să te rătăceşti, să vezi, nu să priveşti, să nu te uiţi la ceas.
Chiar mă gândeam astăzi, tot mergând aşa, ca un om care ar căra trei valize invizibile după el, unde am auzit oare că până şi străzile s-au plictisit de culoarea lor neagră...
E noapte. Din când în când, aud cum trece o maşină în trombă. Merg de-a lungul trotuarelor şi mă uit la ferestrele lor. Frig şi lumini. E ceva în jocul ăsta care mă fascinează. Scriu trei cuvinte într-un mesaj şi mă strecor într-o sală de cinema neîncălzită.
Aştept.
No comments:
Post a Comment