Pe scurt, o lună. Destul timp pentru ca cele despre care voi scrie câteva cuvinte să devină amintiri.
- A fost Absolvirea Comunicatorilor şi zâmbetele împietrite pe feţele a peste 100 de oameni. A fost şi mândria resimţită după cei trei ani de Litere.
- A urmat perioada critică a examenului de licenţă. A trecut. Cumva. Au rămas în urmă 18 cărţi înroşite, îngălbenite, înverzite. De pe marginile filelor s-ar mai putea scrie o carte. Au fost săptămânile în care am uitat ce înseamnă somnul şi am făcut cunoştinţă cu fluturii de noapte sinucigaşi, care se izbeau de geamul meu la 4 dimineaţa. În fiecare noapte. Cafeaua mea a fost gheaţa pe pleoape. Aerul meu condiţionat a fost programul la BCU sub formă de evantai. Ziua - prilej de trezit la 6 dimineaţa pentru un strop de răcoare. Nu e nevoie de o declaraţie în acest sens. Vă trimit o fotografie cu ochi încercănaţi, dacă îmi cereţi.
- A mai urmat susţinerea lucrării de licenţă. A trecut. Destul de bine. Cam multe emoţii - în lucrare. Nu mă aşteptam. 17 cărţi citite - unele pe sărite, altele din scoarţă în scoarţă. Un titlu schimbat cu două zile înainte de prezentare. Societatea de hiperconsum: o fabrică a fericirii? Comportamentul consumatorului, psihologia reclamei, comunicare interpersonală. În acest caz, declaraţia a fost deja ataşată lucrării predate domnului profesor Dinu.
Cam aşa arată punctul final, apăsat nebuneşte pe foaie.
Da, a trecut şi prima excursie din facultate (în care am fost şi eu). Nu, nu va fi ultima. Aş vrea să tot fie până când o să ne salutăm la uşile autocarului ciocnind bastoanele. Despre astfel de amintiri voi scrie mai multe într-un alt post. Nu le stă deloc bine lângă bulinele de mai sus.
Nu închei. Doar îi promit lui Alex că va primi câte un mesaj pe zi, până în februarie, cu următorul text: Sper că ai scris la licenţă! Până atunci, cam asta ar fi, zice el, cu puncte de suspensie. Şi da, am fost şi eu în excursie. De 7 ori!
Da, a trecut şi prima excursie din facultate (în care am fost şi eu). Nu, nu va fi ultima. Aş vrea să tot fie până când o să ne salutăm la uşile autocarului ciocnind bastoanele. Despre astfel de amintiri voi scrie mai multe într-un alt post. Nu le stă deloc bine lângă bulinele de mai sus.
Nu închei. Doar îi promit lui Alex că va primi câte un mesaj pe zi, până în februarie, cu următorul text: Sper că ai scris la licenţă! Până atunci, cam asta ar fi, zice el, cu puncte de suspensie. Şi da, am fost şi eu în excursie. De 7 ori!