Am întâlnit un om ca o sârmă subţire, dar pe care nu pot totuşi s-o-ndoi deloc. E ca atunci când te îndrăgosteşti de o piatră, de un apus, de o idee.Demonstrat mi-a fost că omul singuratic, în muţenia lui, vede şi simte lucrurile în acelaşi timp mai şters dar şi mai pătrunzător. Capătă în tăcere proporţii, se adâncesc şi se prefac în eveniment, în sentiment. Cand noi fugim, el contemplă şi râde.
Cine spunea, oare, "a vedea înseamnă a pierde"?
